Iubitul meu vrea sa isi petreaca tot timpul cu mine


„Suntem într-o relaţie de 3 ani şi ne iubim foarte mult. Eu am 29 de ani el 34 şi cu un an în urmă ne-am mutat în aceeaşi locuinţă. Nu am ce sa-i reproşez decât că nu acceptă nevoia mea de a face unele lucruri fără el. Nu sunt interesată să îmi găsesc alt iubit şi mă simt bine în compania lui, facem multe lucruri împreună, din prima zi l-am implicat în activităţile mele, i-am făcut cunostinţă cu toţi prietenii mei şi nu i-am dat nici un motiv să se simtă exclus. Problema-i că el nu pare să fie interesat să facă nimic pe cont propriu, nu are ocupaţii în afara serviciului iar cu prietenii pe care-i are vorbeşte mai mult pe internet şi la telefon, în ultimul timp am început să simt nevoia de a face unele lucruri şi fără el nu din cauză că nu îmi place să fim împreună dar pentru că am nevoie de mai mult timp pentru mine. De fiecare dată când am încercat să-i sugerez că am nevoie să fiu de una singură din cand în cand s-a supărat şi a luat totul prea personal şi m-a acuzat că nu vreau să fiu cu el. Am ajuns să mă simt vinovată în faţa lui şi de aceea evit să-i mai cer asta, deşi nevoia tot rămâne. Cum să fac ca să mă înţeleagă şi să nu mai ia totul atît de personal?”

 

Raspuns

Se pare că eşti într-o situaţie destul de complicată şi este usor de înţeles cum de ai ajuns să te simţi aşa.

Nu îţi pot spune de ce prietenul tău personalizează nevoia aceasta a ta de a face lucruri pe cont propriu, la această întrebare va fi nevoie să căutaţi împreună răspunsuri, dar pare destul de evident că prietenul tău are o teamă de abandon destul de puternică.

Încearcă să abordezi din nou problema cu el, cu calm şi compasiune. Explică-i cât de mult înseamnă pentru tine şi că îţi doreşti foarte mult ca împreună să solidificaţi bazele încrederii pe care o aveţi unul în altul – pe de altă parte explică-i că ai nevoie ca o parte din timp să ţi-l dedici ţie şi cum te simţi atunci când se supără din pricina nevoii tale. Dacă se supără, reasigură-l că această nevoie nu a apărut din cauză că nu-l mai iubeşti ci pentru că simţi că este necesar să îţi dezvolţi această latură individuală (o nevoie perfect normală şi sănătoasă dealtfel). Ajută-l să îşi clarifice aceste temeri şi în caz că încă îi va fi dificil să rezolve aceste probleme de unul singur, puteţi încerca nişte şedinţe de terapie de cuplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *